DOI: 10.47743/jss-2025-71-4-9
Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Rezumat: Lucrarea de faţă își propune să aducă în atenţia publicului modul în care Gargantua și Pantagruel, eroi polivalenţi, se erijează ad-hoc în judecător prin înţelepciunea și tactul său. Înţelepciunea magistratului ocupă un loc de seamă în arta judecăţii dar nu poate fi infăptuită fără respectarea principiilor procesuale inerente: echitate , imparţialitate , respectarea legii. Astfel , deși înţelept magistrat Gargantua nu și-ar putea găsi în totalitate locul într-o instanţă modernă, căci unica sa calitate de magistrat reliefată în opera lui Rabelais este aceea a unei raţiuni deosebite. Dreptul și ,implicit ,sistemul procesual a evoluat astfel încât ne putem întreba astăzi dacă cheia unei judecăţi înţelepte este combinaţia dintre raţiunea judecătorului și respectarea principiilor procesuale. Se vor atinge astfel următoarele aspecte în cursul lucrării: comentariul scenei în care Gargantua este chemat de înţelepţi spre a-i ajuta în luarea hotărârii asupra cărora au fost solicitaţi , caracterizarea personajului Gargantua într-o manieră sintetică și emiterea unor concluzii preliminare asupra acestuia. Se va continua ulterior cu o prezentare în lumina comparativă a legislaţiilor europene a marilor principii care ghidează activitatea judecătorului , ţările vizate fiind România și Franţa. Această comparaţie va fi însoţită de jurisprudenţe relevante naţionale și europene. Se vor analiza sintetic părţile introductive ale Codurilor de procedură civilă din România și Franţa precum și doctrina din aceste două ţări.
Cuvinte cheie : magistrat, înţelepciune, procedură, judecată.
Referințe:
I. Cărţi și coduri:
Călinescu G. , Estetica basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965.
Giraud Y. și Balmas E. , Histoire de la littérature française – De Villon à Ronsard, XVe – XVIe siècles, Nouvelle édition révisée 1997, GF Flammarion, Paris, 1997.
Rabelais Fr. , Gargantua si Pantagruel, traducere Ileana si Romulus Vulpescu, Editura Tineretului, București, 1968.
Rheims M. , Infernul curiozității, traducere Baconsky Leon, Editura Meridiane, București, 1987.
Vianu T., Dicționar de maxime comentat, ediţia a-II-a, Editura Știinţifică, București, 1971.
*** , Code civil annoté, édition 2017, Dalloz, Paris, 2017.
***, Code de procédure civile annoté, édition 2017, Dalloz, Paris, 2017.
***, Codul civil, Codul de procedură civilă, Editura Hamangiu, București, 2024.
II. Resurse online:
Baza de date ArianeWeb a Consiliului de Stat al Republicii Franceze, https:// http://www.conseiletat.fr/arianeweb/#/recherche
Légifrance - https://www.legifrance.gouv.fr/
Révue Générale du Droit - https://www.revuegeneraledudroit.eu/