Rezumat: Miza politică tot mai mare a deciziilor instanţelor de contencios constituţional a determinat punerea în discuţie şi contestarea atât a legitimităţii controlului judecătoresc ca atare, cât şi a modului concret de numire a judecătorilor constituţionali. Totuşi, dreptul a rămas în mare măsură axat pe procesul judiciar, ştiinţa dreptului fiind privită ca o profeţie asupra a ceea ce va decide instanţa supremă (O.W. Holmes).  În contextul amplificării şi accelerării considerabile a producţiei de norme juridice de către o categorie tot mai largă de entităţi instituţionale, o deplasare a centrului de greutate a investigaţiei ştiinţifice către procesului legislativ – aşa cum argumentează promotorii conceptului de „legisprudenţă” – impune reconsiderarea noţiunii de drept, precum şi a procesului de legitimare a autorităţilor nomotetice.

Cuvinte cheie: justiţie constituţională, legisprudenţă, Curtea Constituţională a României, statul de drept