DOI: 10.47743/jss-2025-71-4-18

Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara.

Rezumat: Dacă atunci și acolo oamenii erau liberi, aici și acum oamenii (mai) sunt liberi? Ce înseamnă să fii liber? Asta s-ar putea întreba cititorul după lectura cărţii Întoarcere în Bucureștiul interbelic, scrisă de Ioana Pârvulescu. Aparent, aceasta este povestea unei călătorii în timp, în Bucureștiul dintre cele două războaie mondiale. Citind printre rânduri, „străinătatea” în care călătorește scriitoarea nu este doar Bucureștiul interbelic real ci, mai ales, un București interbelic imaginar și subiectiv, reconstruit cu măiestrie din amănunte pe care le-a descoperit cu bucurie, după cum mărturisește, în reviste, jurnale, memorii, cărţi de interviuri, albume fotografice, almanahuri, anuare ori casete cu înregistrări ale perioadei interbelice.

Din noianul de informaţii și date astfel obţinute, autoarea le-a selectat pe cele care oferă cititorului imaginea unei capitale (și, prin sinecdocă, a unei ţări) moderne, civilizate, artistice, în care oamenii „aveau de toate” și erau liberi. Cele două decenii dintre războaie reprezintă, în opinia sa, perioada în care România a fost „ţara tuturor posibilităţilor” tocmai pentru că locuitorii săi erau liberi. Idealizarea interbelicului transformă astfel Întoarcerea în Bucureștiul interbelic într-un soi de nostos, o călătorie spre o lume pierdută și regăsită, în care autoarea pare să se simtă cu adevărat „acasă”, unde „viaţa în roz” învinge „viaţa în gri” dar este mai ales firească.

Personajele care prind viaţă în paginile cărţii – roman și eseu deopotrivă - sunt, în marea lor majoritate, scriitori interbelici (Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Eugen Lovinescu, Mihail Sebastian, Liviu Rebreanu, Felix Aderca, Jeni Acterian), artiști (Leni Caler) dar și oameni politici ori ingineri celebri (primarul capitalei, Dem. I. Dobrescu și inginerul inventator George Constantinescu). Reprezentanţi de seamă ai Bucureștiului de altădată, aceștia reconstruiesc imaginea unei lumi în care erau liberi să accepte convenţiile vremii sau să le sfideze, să accepte regulile sau să le schimbe, să rămână în ţară sau să plece spre alte zări, să scrie și să nu dea socoteală decât cititorului, să fie fideli sau infideli unei idei, unei persoane, unui mod de a înţelege existenţa. O lume în care „nimeni nu era obligat să ignore răul și să spună că răul e bun, e binele însuși. Nimeni nu era obligat să tacă dacă vedea că împăratul sau ministrul sau poetul sau savantul e gol. Și nimeni nu știa ce înseamnă să înghiţi, toată viaţa, frică, chiar dacă porţiile diferă în funcţie de cât de larg e laţul”.

Dacă lumea pentru care pledează autoarea este ușor identificabilă cu Bucureștiul interbelic, pierdut în tumultul a „ceea ce a urmat” după al doilea război mondial, dacă valorile sale – „îndrăzneala, încrederea în sine, în celălalt și capacitatea de admiraţie, simpatia, empatia, politeţea înnăscută și cea educată, răbdarea, bucuria de a trăi” – s-au degradat de atunci și până acum, cititorul contemporan este invitat să găsească modele (și soluţii?) pentru un posibil viitor mai bun decât prezentul. Pentru că cine nu învaţă din greșelile trecutului riscă să le repete.

Cuvinte-cheie: perioada interbelică, libertate, contraste, politică, presă, literatură.

Referințe:

Bărbulescu, M., Deletant, D., Hitchins, K., Papacostea, Ș., Teodor, P., Istoria României, Corint Educaţional, București, 2014.

Murgescu, B., România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Polirom, Iași, 2010.

Pârvulescu, I., Întoarcere în Bucureștiul interbelic, Editura Humanitas, București, 2018.

Petcu, M., Cenzura în spațiul cultural românesc, Editura Comunicare.ro, București, 2005.

Radu, S., Schmitt, O. J. (coord.), România interbelică. Modernizare politico-instituțională și discurs național, Polirom, Iași, 2023.