DOI: 10.47743/jss-2025-71-5-10
Facultatea de Drept, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Rezumat: Incertitudinea privind competenţa administrării Namibiei de către Africa de Sud a generat în planul comunităţii internaţionale un amplu subiect de divergenţă, afirmându-se noutatea cadrului juridic, neconcordanţa dintre planul de jure și situaţia de facto a teritoriului, imperiozitatea identificării corpului de reguli aplicabil. Fără niciun dubiu, s-a considerat ca fiind un element fundamental dreptul la autodeterminare al statelor coloniale. Cu toate acestea, continuarea sistemului de mandate a adus în prim plan, dincolo de discuţiile privitoare la eventuala încălcare a suveranităţii, necesitatea valorificării principiilor generale în aplicarea unor dispoziţii lacunare a tratatelor internaţionale, respectiv posibilitatea interpretării normelor scrise prin prisma scopului și naturii acestora în considerarea voinţei statelor. Prezenta lucrare își propune să analizeze într-un caz devenit de referinţă, în lumina considerentelor opiniilor separate, posibilitatea transpunerii în ordinea juridică internaţională a principiilor generale aplicabile statelor și valoarea acestora în lipsa unor prevederi convenţionale exprese și complete.
Cuvinte-cheie: dreptul la autodeterminare, suveranitate, principii generale, interpretarea normelor.
Referințe :
Avagyan D., From Principles to Practice: Resolving the Perceived Conflict between Territorial Integrity and Self-Determination in International Law, în Southwestern Journal of International Law, vol. 31, nr. 1, 2014.
Batistich M., The Right to Self-Determination and International Law, în Auckland University Law Review, 1995.
Bereketeab R., Self-Determination and Seccesion în Africa: A 21st Century Challenge, în Nordiska Afrikainstitutet, nr.5, 2012, 156846/FULLTEXT01-7.pdf, accesat la 11.02.2026. https://www.files.ethz.ch/isn/
Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, semnată la San Francisco la 26 iunie 1945, la încheierea Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Organizaţia Internaţională, intrată în vigoare la 24 octombrie 1945.
Curtea Internaţională de Justiţie, International Status of South-Africa, Reports of Judgments, Advisory Opinions and Orders, Avizul consultativ din 11 iulie 1950.
Curtea Internaţională de Justiţie, International Status of South-Africa, Avizul consultativ din 11 Iulie 1950, Opinia separată a judecătorului Read, https://www.icj-cij.org/sites/ default/files/case-related/10/010-19500711-ADV-01-02-EN.pdf, accesat la 11.02.2026.
Curtea Internaţională de Justiţie, International Status of South-Africa, Avizul consultativ din 11 Iulie 1950, Opinia individuală a judecătorului Alvarez, https://www.icj-cij.org/ sites/default/files/case-related/10/010-19500711-ADV-01-03-EN.pdf, accesată 11.02.2026.
Curtea Internaţională de Justiţie, International Status of South-Africa, Avizul consultativ din 11 Iulie 1950, Opinia separată a judecătorului Sir Arnold McNair, https://www.icj-cij.org/ sites/default/files/case-related/10/010-19500711-ADV-01-01-EN.pdf, accesată la 12/02.2026
Curtea Internaţională de Justiţie, Timorul de Est (Portugalia v. Austria), Reports of Judgments, Advisory Opinions and Orders, Hotărârea din 30 Iunie 1995.
Heynst C., Killander M., South West Africa/ Namibia (Advisory Opinions and Judgments), în Max Plank Encyclopedia of Public International Law, 2007.
Jordan-Walker D. C., Settlement of the Namibian Dispute: The United States Role in Lieu of U.N. Sanctions, în Case Western Reserve Journal of International Law, vol. 14, 1982.
Kocak H., Development of Self-Determination right and the role of ICJ: Statements on the South West Africa (Namibia) Advisory Opinion, în Alinteri Journal of Social Sciences, nr. 4, 2020.
Leeper D.S., International Law-Trusteeship Compared with Mandate, în Michigan Law Review, vol. 49, 1951.
Matz N., Civilization and the Mandate System under the League of Nations as Origin of Trusteeship, în Max Plank Yearbook of United Nations Law, vol. 9, 2005.
Metz C., Breaking Boundaries- Assesing the African Union's Legal Position on Self-Determination, parte integrantă a seminarului Researching Key Issue in African Law, 2024, https://ojs.uni-bayreuth.de/index.php/bayzr/article/view/metz, accesată la 11.02.2026.
Monroe M. W., Namibia- The Quest for the Legal Status of a Mandate: An Impossible Dream?, în International Lawyer, vol. 5, nr. 3, 1971.
Myers D. P., Mandate System of League of Nations, în The Annals of the American Academy of Political and Social Science, vol. 96, The Place of the United States in a World Organization for the Maintenance of Peace, 1921.
Pactul Ligii Naţiunilor, adoptat la 28 iunie 1919, Partea I a Tratatului de la Versailles.
Pechalova T., Remedial secceson as right of self-determination: The case of Kosovo and Abkhazia, lucrare prezentată în cadrul Universităţii Tilburg, 2017, https://arno.uvt.nl/show.cgi?fid=143955, accesată la 11.02.2026.
Potter P. B., Origin of the System of Mandates under the League of Nations, în The American Political Science Review, vol. 16, nr.4, 1922.
Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 1598 (XV), adoptată la 21 aprilie 1961.
Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 2625 (XXV), adoptată la 24 octombrie 1970.
Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 2145 (XXI), adoptată la 27 octombrie 1966.
Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 265 (III), adoptată la 14 mai 1949.
Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 338 (IV), adoptată la 6 decembrie 1949.
Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 44 (I), adoptată la 8 decembrie 1946.
Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr.1514, adoptată la 14 decembrie 1960.
Rezoluţia Adunării Generale nr.2145 (XXI) cu privire la Africa de Sud-Vest (UN General Assembly, Question of South West Africa), adoptată la 27 octombrie 1966.
Rezoluţia Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite nr.134, adoptată la 1 aprilie 1960.
Seymour C., The Intimate Papers of Colonel House, Boston and New York Houghton Mifflin Company, 1926.
Smuts J. C., The League of Nations: A Practical Suggestion, 1918, reprintată de Hodder and Stroughton, 1918, https://ia600605.us.archive.org/19/items/leagueofnationsp00smut uoft/leagueofnationsp00smutuoft.pdf, consultată la 08.02.2026.
Thürer D., Burri T., Self-Determination, în Max Plank Encyclopedias of Public International Law, 2008.
Tuori T., From League of Nations Mandates to Decolonization. A history of the Language of Rights in International Law, lucrare prezentată în cadrul Universităţii din Helsinki, 2016, https://helda.helsinki.fi/bitstreams/37a7e43f-e830-4168-b568-28fb9faafe35/downloa d, accesată la 11.02.2026.
Wolfrum R., United Nations: Law, Policies, and Practice, Martinus Nuhoff Publishers și C.H. Beck Verlag, Vol. I, 1995.
Zaire D. U., Namibia and the United Nations untill 1990, https://www.kas.de/c/ document_library/get_file?uuid=326947fe-2317-be35-a68a-0a7a2d2afe75&groupId= 252038, accesat la 11.02.2026.