Rezumat: Făcând o analiză a art. 8 CEDO, „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale”. Această afirmație face trimitere nemijlocit şi la viața privată a persoanei care se desfășoară inclusiv și în cadrul domiciliului. Sub acest aspect, considerăm că acordarea unei protecţii speciale acestui drept se impune în mod obligatoriu, întrucât o bună ocrotire a vieţii private este necesară, în primul rând în scopul asigurării intimităţii locurilor în care aceasta își desfășoară activitatea și se dezvoltă în calitate de personalitate. Legiuitorul moldav a manifestat un interes deosedit în a asigura respectarea dreptului fundamental prevăzut la art. 29 din Constituția RM, nu doar de unii subiecți de drept, dar și prin incriminarea acestuia unei categorii de subiecți speciali de drept la care în atribuțiile de serviciu intră respectarea ordinii de drept prin introducerea în art. 179 alin. (3) lit. a) din Codul penal a agravantei ,,cu folosirea situației de serviciu”.
Cuvinte cheie: domiciliu; reședință; violare de domiciliu; infracțiune; legislație; viață privată; pătrundere; inviolabilitate; consimțământ; libertate
DOI: http://doi.org/10.47743/jss-2021-67-1-8
Referințe
Brînza S., Stati V., Tratat de drept penal, Partea specială, Vol. I, Editura Tiprografia Centrală, Chișinău 2015
Boițov A.I. Infracțiune împotriva aproapelui, Sankt-Peterburg, 2002
Coriaghina O.V., Gudunov O.I., Utilizarea de către o persoană a funcției sale oficiale ca semn calificativ al furtului, în Tehnici și probleme juridice de diferențiere a responsabilității în legislația și procesul penal, 1999
Nurcaeva T.N., Drepturile și libertățile personale (civile) ale omului și protecția acestora prin mijloace legale întrebări de teorie și practică, 2003
Voljenkii B.V., Infracțiuni oficiale, comentariu la legislație și jurisprudență, 2005
Stati V., Unele considerațiuni asupra practicii aplicării răspunderii penale pentru infracțiunea violării de domiciliu (art. 179 Cod penal), în Revista Națională de drept, nr. 4/2010, pp. 38-47