Rezumat: Pentru a fi considerată viciu de consimțământ, eroarea trebuie, între altele, să aibă un caracter esențial. Această condiție constă în aceea că falsa reprezentare a realității din conștiința uneia din părțile actului juridic trebuie să poarte asupra unor elemente determinante pentru încheierea actului. Aprecierea caracterului determinant al erorii se face atât după criterii obiective, stabilite de lege, cât și după criterii subiective, indicate de părți în contract. Dintre elementele obiective menționăm: natura sau obiectul contractului, identitatea obiectului contractului, calitatea obiectului prestației, identitatea sau calitatea persoanei cocontractantului, existența sau conținutul unei norme juridice. Elementele subiective sunt denumite generic motive determinante și se referă la orice altă împrejurare în considerarea căreia partea în eroare a contractat, cu condiția să fi fost menționată în cuprinsul contractului. În cazul actelor bilaterale cu titlu oneros, se cere ca și cocontractantul să fi cunoscut caracterul determinant al elementului asupra căruia poartă eroarea. Dacă eroarea este neesențială sau indiferentă, partea care o invocă nu poate cere anularea actului, ci doar  plata de daune interese.

Cuvinte-cheie: eroare esențială, element determinant, obiectul contractului, identitatea cocontractantului, motive hotărâtoare