Rezumat: În prezent, milioane de persoane sunt forţate să îşi părăsească locuinţele datorită conflictelor, discriminării sistematice sau a altor forme de persecuţie. Documentele fundamentale pe care se pot baza pentru a obţine protecţia internaţională, sunt Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor şi Protocolul său adiţional din 1967. Protecţia oferită de acestea nu este completă, întrucât se află în opoziţie cu principiul suveranităţii statelor în politicile privind imigrarea. Sistemul de protecţie al ONU este incomplet şi datorită existenţei şi a altor categorii de persoane migrante care sunt excluse de la protecţia oferită de acesta. Instrumentele juridice regionale de protecţie sunt mai evoluate în definirea conceptului de „refugiat”, însă acest aspect nu reprezintă soluţionarea problemelor refugiaţilor şi nu constituie  garanţia unei protecţii mai eficiente a persoanelor forţate să emigreze.

Cuvinte-cheie: persecuţie, protecţie internaţională, definiţie, suveranitate