romanian english

Alexandru CHISTRUGA: Interdependenţa dintre erodarea imunităţii suverane şi ascensiunea vulture funds

DOI: 10.47743/jss-2025-71-1-2

Rezumat: Imunitatea de jurisdicţie a fost un obstacol major în calea apariţiei fondurilor speculative de tip vulture funds. Astfel, până la mijlocul secolului XX, instanţele din Statele Unite aplicau doctrina imunităţii suverane absolute, care proteja statele debitoare de acţiunile intentate de creditori privaţi. Cu toate acestea, în 1952, Departamentul de Stat al Statelor de Unite ale Americii a introdus conceptul de imunitate suverană restrictivă, sugerând că statele străine nu ar trebui să se mai bucure de imunitate de jurisdicţie atunci când litigiul are legătură cu o activitate comercială desfăşurată de acestea. Însă, fără o legislaţie clară care să definească noţiunile de imunitate de jurisdicţie şi activitate comercială, instanţele au fost cele care au interpretat intenţiile legiuitorului american. Prin urmare, în această lucrare, ne propunem să analizăm modul în care instanţele americane au conturat noţiunea de activitate comercială, urmând să evidenţiem etapele cruciale care au dus la erodarea imunităţii suverane, facilitând astfel apariţia fondurilor de tip vulture funds.

Cuvinte-cheie: imunitate de jurisdicţie, vulture funds, interpretare.

Referinţe:

Ashe L., The Flexible Approach to the Foreign Sovereign Immunities Act in Weltover, Inc. v. Republic of Argentina, University of Miami Law School, Institutional Repository, 1992, [Online].

Dobrovir W., A Gloss on the Tate Letter’s Restrictive Theory of Sovereign Immunity, Virginia Law Review, vol. 54, no. 1, 1968, pp. 1–19. JSTOR, https://doi.org/10.2307/1071884, [Online].

Donoghue J.E., Taking the Sovereign Out of the Foreign Sovereign Immunities Act: A functional Approach to the Commercial Activity Exception, Yale Journal of International Law, Vol. 17:489, 1992, [Online].

Frischknecht A., Expert Q&A on the Foreign Sovereign Immunities Act, Chaffetz Lindsey LLP, 2017, [Online].

Jerome S., Throwback Thursday: The Tate Letter and Foreign Sovereign Immunity, Transnational Litigation Blog, 26 mai, 2022, [Online].

Leacock S., The Joy of Acces to Zone of Inhibition: Republic of Argentina v. Weltover, Inc. and the Commercial Activity Exception under the Foreign Sovereign Immunities Act of 1976, Minesota Journal of International Law, University of Minnesota Law School, Scholarship Reposittory, 1996, [Online].

Mark W., Weidemaier C., Sovereign Immunity and Sovereign Debt, UNC Legal Studies Research Paper No. 2180228, 2014, [Online].

McGuire M.P., Direct Effect Jurisdiction in the 90’s: Weltover, Inc. v. Republic of Argentina and a Broad Interpretation of the Foreign Sovereign Immunities Act of 1976, North Carolina Journal of International Law, Volume 17, Number 2, 1992, [Online].

Niehuss J., International Law - Sovereign Immunity – The First Decade of the Tate Letter Policy, Michigan Law Review, Volume 60, Issue 8, 1962, [Online].

Peay M., The Foreign Sovereign Immunities Act of 1975: Reflections on Old Problems in a New Bill, National Black Law Journal, 1977, [Online].

Schano S., The Scattered Remains of Sovereign Immunity for Foreign States After Republic of Argentina v. Weltover, Inc, Vanderbilt Journal of Trasnational Law, Volume 27, Issue 3, octombrie 1994, [Online].

United States Supreme Court, Republic of Argentina v. Weltover, Inc., 504 U.S. 607, 1992, [Online].

United States Court of Appeals, Second Circuit, Victory Transport Inc. v. Comisaria General, 9 septembrie 1964, [Online].

United States Court of Appeals, Second Circuit, Isbrandtsen Tankers v. President of India, 27 iulie 1971, [Online].

United States Court of Appeals, Second Circuit, Shapiro v. Republic of Bolivia, 930, F. 2d 1013 (2d Cir. 1991), [Online].

United States: Foreign Sovereign Immunities Act of 1976, Public Law 94-583, 94th Congress, The American Journal of International Law, vol. 71, No. 3, iulie 1977, [Online].


Facultatea de Drept
.

B-dul Carol I nr. 11, cod 700506, IAŞI
Secretariat cursuri IF:
+40 232 201058
+40 232 201158
Fax: +40 232 201858
Secretariat cursuri IFR:
+40 232 201272
Fax: +40 232 201872


Copyright Facultatea de Drept, IAŞI , 2025
Server-ul a generat răspunsul în 0.0777 sec.
292087348