DOI: http://doi.org/10.47743/jss-2022-68-2-17

Rezumat: Foarte frecvente în practica judiciară, infracțiunile de abandon de familie și de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului au cunoscut interpretări diferite, fie că a fost vorba despre întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunilor menționate a unor comportamente derogatorii de la obligațiile impuse părților de către instanțele de judecată sau despre modalitatea de încadrare juridică a acestora, fie că a fost vorba despre aspecte de ordin procedural, precum momentul de la care începe să curgă termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile, față de caracterul continuu sau continuat ale infracțiunilor. Unele dintre acestea au fost tranșate de către instanța supremă prin intermediul instrumentelor proprii de a impune o anumită interpretare generală și obligatorie, în timp ce altele continuă să nască soluții contradictorii în practica judiciară.

Cuvinte-cheie: abandon de familie, nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, plângere prealabilă, practică neunitară.

Referințe

Udroiu M., Drept penal. Partea Specială, Editura C.H. Beck, ed. a 4-a, București, 2017