Rezumat: Instituția infracțiunii continuate s-a aflat în preocuparea constantă a legiuitorul nostru penal, fiind reglementată și în fostul (1968) și în actualul Cod penal (2009), dar potrivit unor viziuni normative (inițiale) parțial diferite. Pornind de la definiția legală originară a acesteia (conform Codului penal actual), trecând prin normele explicative / interpretative ulterior configurate cu referire la aceasta (prin legea de punere în aplicare a Codului penal), precum și prin jurisprudența obligatorie (recentă) a instanței de contencios constituțional, reglementarea acesteia tinde a descrie un cerc (vicios?) – ca de altfel numeroase alte direcții (vizionare?) pe care legiuitorul noului Cod penal a încercat să le acrediteze în dreptul pozitiv. Materialul de față urmărește pașii acestei deveniri (și re-deveniri) a infracțiunii continuate în dreptul penal român contemporan.

Cuvinte-cheie: infracțiune continuată [art. 35 alin. (1) C. pen.]; unitate de subiect pasiv (împotriva aceluiași subiect pasiv); decizia C.C.R. nr. 368/2017; art. 238 din Legea nr. 187/2012.