Rezumat: Articol urmărește să evidențieze reglementarea din Noul Cod civil român (Legea nr. 287/2009) cu privire la promisiunea unilaterală de vânzare/de cumpărare și promisiunea bilaterală de vânzare. Se observă că Noul Cod civil (NCC) păstrează în linii mari viziunea existentă anterior intrării sale în vigoare asupra promisiunii unilaterale de vânzare, asupra promisiunii unilaterale de cumpărare, precum și asupra promisiunii bilaterale de vânzare. Se observă că legiuitorul a intervenit prin introducerea unor reglementări clare cu privire la aceste instituții (art. 1279 NCC, art. 1669 NCC, 1670 NCC), fiind recunoscută expres posibilitatea instanței de a pronunța o hotărâre care ține loc de contract de vânzare, iar acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract este supusă unui termen special de prescripție de 6 luni. În articol se urmărește evidențierea viziunii NCC asupra pactului de preferință; în prezent atunci când vorbim despre pactul de preferință facem referire la dreptul de preempțiune convențional, care poate fi exercitat conform dispozițiilor din art. 1730 și urm. NCC. Articolul pune în discuție aspectele privind reglementarea unei instituții noi, pactul de opțiune privind contractul de vânzare, ca instituție de sine stătătoare, trăsături proprii, diferită atât față de antecontracte, cât și față de contractul de vânzare.

Cuvinte-cheie: contract de vânzare; antecontract; promisiune unilaterală de vânzare/cumpărare; promisiune bilaterală de vânzare; pact de preferință; pact de opțiune.