Rezumat: Articolul 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului protejează cu fermitate viaţa privată şi de familie şi în egală măsură şi domiciliul şi corespondenţa. Libertate clasică, dreptul la corespondenţă este un aspect al protejării intimităţii persoanei. Acesta poate privi atât corespondenţa scrisă, cât şi pe cea efectuată prin mijloace de telecomunicaţii. Corespondenţa scrisă este protejată în mod direct în temeiul articolului 8 din Convenţie. Corespondenţa efectuată prin mijloace de telecomunicaţii a provocat dificultăţi serioase în interpretarea pivind modul în care se realizează interceptările. Posibilitatea interceptării convorbirilor este recunoscută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care ingerinţa este necesară într-o societate democratică pentru protejarea securităţii naţionale, pentru apărarea ordinii publice şi prevenirea săvârşirii de infracţiuni. Dacă efectuarea interceptărilor este legitimată de protejarea statelor democratice împotriva ameninţării terorismului ori a infracţiunilor, totuşi, sunt necesare garanţii pentru a se preveni derapajele spre arbitrariu. Legea naţională trebuie să prevadă în mod clar condiţiile interceptărilor:  în mod particular, trebuie să definească infracţiunile care permit statului o astfel de ingerinţă. Este necesar ca legea internă să permită persoeni în cauză exercitarea unui control efectiv pentru a se limita ingerinţa statului la ceea ce este necesar într-o societate democratică. 

Cuvinte-cheie: comunicare, justificarea ingerinţei statelor, scop legitim şi pentru prevenirea infracţiunilor.