Rezumat: Reglementarea procedurii de revizuire în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului este impusă de necesitatea de a înlătura consecințele încălcării prevederilor Convenției europene în procesele penale, atunci când aceste consecințe continuă să se producă și după constatarea încălcării prin hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului definitivă. În acest sens, promovarea unei cereri de revizuire întemeiată pe existenţa unei hotărâri definitive pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un demers admisibil doar în măsura în care, prin raportare la natura dreptului a cărui încălcare a constatat-o instanţa europeană, încetarea consecinţelor grave ale violării Convenţiei este posibilă doar prin rejudecarea cauzei interne ce a stat la baza sesizării. Prezentul studiu propune analiza condiţiei legale şi obligatorii privind continuarea producerii consecinţelor grave ale încălcării Convenţiei europene după pronunţarea hotărârii Curţii Europene şi de asemenea, identificarea şi evaluarea soluţiilor pronunţate în materie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a cunoaşte totodată argumentaţiile adiacente avute în vedere. De asemenea, avem în vedere ca mijloace metodologice utilizate următoarele: literature review, analiză, interpretare.

Cuvinte-cheie: revizuire; jurisprudenţă Curții Europene a Drepturilor Omului; admisibilitate; jurisprudenţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie