Rezumat: În prezentul articol se analizează unul dintre conceptele de bază ale teoriei juridico-penale (element cu vocație de perenitate în domeniu, a cărui existență obiectivă i se impune însuși legiuitorului, ca un dat care transcede transformările normative și adaptările jurisprudențiale punctuale – în consecință, o noțiune de care trebuie a se ține seama ca atare), anume instituția raportului juridic penal. Articolul abordează acest concept într-un scop preponderent didactic, dezvoltând însă și dimensiunea unor chestiuni controversate existente în materie (inclusiv prin evidențierea unor viziuni necorelate, exprimate de doctrina de specialitate în domeniul teoriei generale a dreptului, pe de o parte, respectiv de doctrina specifică dreptului penal, pe de altă parte), în privința cărora autorii realizează propuneri și își asumă opțiuni argumentate. Printre alte aspecte, este atinsă problema modului de manifestare unic sau plural a raportului juridic penal, cu plecare de la admiterea (sau nu) a existenței unui raport penal de cooperare (conformare), separat de cel general acceptat, de conflict (represiv). Autorii achiesează la soluția potrivit căreia există un caracter dual de manifestare a raportului juridic penal, efectuând însă și unele precizări particulare, disidente față de viziunea doctrinei penale contemporane (autohtone) majoritare.

Cuvinte-cheie: raport juridic penal; forme; apariție; stingere; obiect; subiecți; conținut