Rezumat: În practica judiciară cazurile ce au ca obiect infracțiuni contra vieții și infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății sunt extrem de frecvente și, de multe ori, problema de drept care apare și se impune a fi tranșată în astfel de spețe este aceea a deosebirii infracțiunii de omor de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și respectiv a infracțiunii de tentativa la omor de infracțiunile de lovirea sau alte violențe ori vătămarea corporală. Elementul esențial care stă la baza deosebirii unei infracțiuni contra vieții de o infracțiune contra integrității corporale sau sănătății este latura subiectivă, adică poziția psihică a făptuitorului din momentul în care a comis fapta. Stabilirea poziției psihice a făptuitorului trebuie fundamentată pe o serie de criterii obiective extrase din modalitățile prin care făptuitorul și-a exteriorizat comportamentul și din împrejurările concrete în care a avut loc săvârșirea faptei. Încadrarea cu acuratețe în drept a faptei comise este atributul organelor judiciare care trebuie să-și argumenteze și să probeze obiectiv soluția adoptată.

Cuvinte cheie: latura subiectivă, intenția de a ucide, intenția de a vătăma, criterii obiective pentru determinarea intenției, încadrare juridică.