DOI: 10.47743/jss-2023-69-2-9

Rezumat: Deşi legislaţia româncă nu defineşte conceptul de evaziune fiscală şi nici cel de fraudă fiscală, doctrina de specialitate abundă în opinii cu privire la întinderea şi conţinutul acestor concepte, unele dintre ele fiind de inspiraţie europeană. În acelaşi timp, legislaţia europeană a evoluat în ultimii ani din Recomandarea Comisiei Europene din 6 decembrie 2012 privind planificarea fiscală agresivă (2012/772/UE) şi Documentul de discuţie privind Recomandarea privind planificarea fiscală agresivă a Comisiei Europene (Platforma/ 006/2014), la o serie de şase directive privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (Directiva privind cooperarea administrativă), care reflectă nevoia autorităţilor de a avea acces la cât mai multe informaţii pentru a putea calcula corect impozitele. şi, în special, impozitul pe profiturile realizate de companii şi, implicit, pentru combaterea fraudei şi evaziunii fiscale. Comisia Europeană recomandă introducerea unor clauze de excludere a acordurilor artificiale în legislaţiile fiscale naţionale ale statelor membre privind tranzacţiile comerciale lipsite de conţinut economic, care urmăresc evitarea impozitării şi generarea unor avantaje fiscale. Prin urmare, prima directivă din seria 6 (DAC 1) a introdus schimbul automat de informaţii de interes pentru autorităţile fiscale, iar standardele de transparenţă fiscală s-au extins din ce în ce mai mult. Următoarele directive includ informaţii financiare în standardul de raportare, apoi noi concepte precum soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans, după care s-a trecut la raportarea ţară cu ţară, iar DAC 5 include standardele privind accesul autorităţilor la informaţii pentru a evita spălarea banilor. Astfel, pe baza acestor directive, informaţiile fiscale privind contribuabilii dintr-o anumită ţară pot circula liber între autorităţile fiscale ale UE. În sfârşit, DAC 6 (Directiva 2018/822) stabileşte regula de raportare a tranzacţiilor transfrontaliere cu risc fiscal, precum şi cerinţa ca nu numai contribuabilii, ci şi anumiţi terţi (sau intermediari) să raporteze organului fiscal informaţii privind riscurile din tranzacţiile transfrontaliere. Această directivă aliniază obiectivele UE cu obiectivele OCDE, iar la 1 septembrie 2022, România a publicat Ordinul nr. 2048, care implementează Directiva UE privind raportarea ţară cu ţară (2021/2101). Nu în ultimul rând, această lucrare abordează noul concept de planificare fiscală agresivă identificându-l fie ca un instrument de evaziune fiscală, fie chiar ca unul de fraudă fiscală, în funcţie de mijloacele utilizate şi de rezultatele frauduloase obţinute, precum şi de cel de analiză a riscului fiscal. văzut ca un instrument de combatere a planificării fiscale agresive şi a evaziunii fiscale.

Cuvinte cheie: planificare fiscală agresivă, evaziune fiscală, fraudă fiscală, schimb de informaţii, analiza riscului fiscal.

Referințe

Costaş C.F., Impozitarea echitabilă: Comisia salută acordul privind impozitarea minimă a companiilor multinaţionale, în Cluj Tax Forum Journal, nr. 6/2022, pp. 406-407

Costea I.M., Evaziunea fiscală. Legea nr. 241/2005 comentată şi adnotată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2019

Minea M.Ş., Costaş C.F., Ionescu D.M., Legea evaziunii fiscale. Comentarii şi explicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006

Oneţ C., Efectele Deciziei nr. 9 din 6 aprilie 2020 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, supra Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în Cluj Tax Forum Journal, nr. 5/2020, pp. 34-35

Percebois J., Aben J., Euzebi A., Dictionnaire de finances publiques, Editura Armand Colin, Paris, 1995

Şaguna D.D., Marin A.A., Evaziunea fiscală. Prevenire şi combatere, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2020

Tatoiu A.M., Evaziunea fiscală. O abordare juridico-economică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2020