romanian english

Ancuța-Elena FRANȚ: Drepturile bărbaților incidente in materia avortului. O analiză sintetică

Rezumat: Deși chestiunea avortului este resimțită în primul rând de către femei, nu putem nega faptul că problema avortului este legată de cea a reproducerii, ori bărbații au același interes ca și femeile de a avea urmași. Impactul pe care purtarea unei sarcini îl are asupra unei femei face ca în societățile care permit avortul în condiții permisive să fie extrem de greu, dacă nu chiar imposibil, să se accepte vreun drept al bărbaților  în ceea ce privește luarea hotărârii de a se realiza sau nu un avort. Cel puțin în ipoteza în care femeia vrea să păstreze sarcina, dar tatăl fătului dorește realizarea avortului, apreciem că este exclus să se dea efect voinței bărbatului. Doar în ipoteza în care femeia dorește să avorteze, dar tatăl se opune, s-ar putea recunoaște anumite drepturi pentru tatăl fătului, însă acestea ar putea fi realizate numai dacă femeia însărcinată își dă acordul. O astfel de ipoteză în care se poate da efect voinței tatălui este cea în care femeia acceptă să ducă sarcina la termen, iar tatăl se obligă (eventual printr-un act juridic solemn, anume prevăzut de lege în acest scop) să acorde întreținere copilului, după naștere, eventual prin adoptarea copilului.

Cuvinte-cheie: avort, sarcină, drepturile femeilor, drepturile bărbaților, reproducere


Facultatea de Drept
.

B-dul Carol I nr. 11, cod 700506, IAŞI
Secretariat cursuri IF:
+40 232 201058
+40 232 201158
Fax: +40 232 201858
Secretariat cursuri IFR:
+40 232 201272
Fax: +40 232 201872


Copyright Facultatea de Drept, IAŞI , 2024
Server-ul a generat răspunsul în 0.0809 sec.
292087348