Rezumat:  Reglementările internaţionale elaborate în materie de insolvenţă transfrontalieră stabilesc anumite reguli referitoare la determinarea instanţei competente să deschidă şi să coordoneze o procedură de insolvenţă care se derulează pe teritoriul mai multor state. Soluţiile consacrate sunt în esenţă exprimate prin două perechi de sintagme antitetice: unitate-pluralitate; universalitate-teritorialitate. Din considerente de ordin practic, reglementările internaţionale nu urmăresc să instituie o procedură de faliment unică, cu excluderea competenţei legilor naţionale. Competenţa pentru deschiderea procedurii principale aparţine statului în care se află centrul principalelor interese ale debitorului. În afară de deschiderea unei proceduri principale, se admite deschiderea unor proceduri secundare, pe teritoriul statelor unde se află un sediu secundar al debitorului.

Cuvinte cheie: universalitate, teritorialitate, procedură principală, procedură secundară, centrul intereselor principale