romanian english

Mihai DUNEA: Consideraţii cu privire la instituţia infracţiunii deviate

Rezumat: Instituţie lipsită de consacrare legislativă expresă, cu existenţă faptică extrasă de doctrină şi jurisprudenţă din anumite particularităţi ale unor speţe concrete, infracţiunea deviată suscită o interesantă polemică referitoare la natura sa juridică: formă a unităţii naturale de infracţiune, respectiv modalitate de manifestare a unei pluralităţi infracţionale comprimate, sub forma unui concurs ideal de infracţiuni. Doctrina nu a cristalizat încă suficient de temeinic o definiţie propriu-zisă a conceptului de infracţiune deviată; în literatura de specialitate, această instituţie este definită prin două din formele sale cele mai uzuale de manifestare, respectiv „error in persona / error in re” şi „aberratio ictus”. Alături de acestea, însă, doctrina străină (în special) şi –uneori – legislaţia altor state (de ex., art. 83 C. pen. italian), semnalează şi existenţa altor două forme de manifestare ale infracţiunii deviate, aşa-numitele „aberratio delicti” şi „aberratio causae”.

 Cuvinte cheie: conceptul de infracţiune deviată; natură juridică; formele (variantele) devierii; unitate de infracţiune; pluralitate de infracţiuni.


Facultatea de Drept
.

B-dul Carol I nr. 11, cod 700506, IAŞI
Secretariat cursuri IF:
+40 232 201058
+40 232 201158
Fax: +40 232 201858
Secretariat cursuri IFR:
+40 232 201272
Fax: +40 232 201872


Copyright Facultatea de Drept, IAŞI , 2022
Server-ul a generat răspunsul în 0.1446 sec.
292087348