Rezumat: În secolul al XIX-lea, societatea Principatelor Române (Moldova şi Ţara Românească) era în plin proces de modernizare. Individualizarea femeii în interiorul cuplului, precum şi ocupaţiile militare străine au declanşat o escaladare a adulterului. Articolul de faţă studiază modul în care legile veacului al XIX-lea din Moldova şi Ţara Românească (state unite după 1862 în România) au încercat să controleze acest fenomen social, prin pedepsirea încălcării obligaţiei de fidelitate conjugală. Comparând prevederile privind adulterul din legile Moldovei, Ţării Româneşti şi României, concluzionăm că în vreme ce pedeapsa penală a adulterului se diminuează de la închisoare între două luni şi trei ani şi confiscare (înainte de 1865) la închisoare de până la şase luni (în 1865), sancţiunile civile au rămas aproape la fel: divorţ, interzicerea căsătoriei celor doi amanţi (această interdicţie întâi introdusă în dreptul moldovenesc a fost extinsă, după 1865 şi în Ţara Românească), pierderea dotei (cu toate fructele şi dobânzile), pierderea tuturor avantajelor patrimoniale primate de la soţul inocent şi în mod excepţional, o pensie de întreţinere în favoarea soţului inocent (până la o treime din totalul veniturilor soţului vinovat).

 Cuvinte cheie: adulter, Moldova, Valahia, dreptul familiei din secolul al XIX-lea, sancţiuni civili şi penale