DOI: 10.47743/jss-2022-68-4-12

Rezumat: Audierea reprezintă un proces de obţinere a declaraţiilor de la persoana care deţine informaţii relevante pentru cercetarea şi examinarea cauzelor penale. Aceasta este cea mai răspândită şi, în acelaşi timp, cea mai complicată acţiune procesuală. Or, acest lucru se datorează nu doar faptului că în faţa reprezentantului organului de drept s‑ar afla, de frecvente ori, persoane care fie nu doresc să comunice adevărul, fie refuză, în genere, să facă declaraţii; a se înşela, a comite erori, a greşi poate şi persoana care doreşte sincer să comunice tot ce cunoaşte în legătură cu circumstanţele cauzei. Declaraţiile false au o deosebită periculozitate, în special în cauzele cu bază probatorie „şubredă”, modestă, unde, în calitate de probe, sunt invocate declaraţiile anumitor persoane, urmare a cărui fapt persistă riscul şi creşte probabilitatea pronunţării unor hotărâri ilegale. Declaraţiile false se pot referi la orice circumstanţe ale cauzei penale şi pot fi făcute de orice persoană supusă actului de audiere. Pentru organul de drept, declaraţiile reprezintă o sursă de informare, iar datele pe care le conţin au statut de probe. Pentru bănuit şi învinuit, declaraţiile reprezintă un mijloc de apărare în raport cu bănuiala sau învinuirea ce li se aduce. Toate aceste aspecte urmează a fi luate în calcul, apreciind, astfel, importanţa actului de audiere în cadrul proceselor penale. În mare parte, aceste aspecte justifică importanţa şi actualitatea instituirii şi aplicării unor procedee tactice specifice în materia audierii persoanelor care fac declaraţii cu bună‑ştiinţă false.

Cuvinte‑cheie: declaraţii, martori, bănuiţi, învinuiţi, acţiune de urmărire penală, crimi­nalistică, tactică, audiere, probe, probatoriu, procedeu, prezentare denaturată, percepere, falsificare, sinceritate, jurământ, eschivare, motive, situaţii de conflict

Referinţe

Aioniţoaie C., Stănică T., Gheorghe V., Bercheşan V., Tactica criminalistică, Serviciul Editorial şi Cinematografic al M.I. Bucureşti, 1989

Buş I., Miclea M., David D., Opre A., Curs postuniversitar de psihologie universitară, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea „Babeş Bolyai, Cluj Napoca, 2003‑2004

Ciopraga A., Evaluarea probei testimoniale în procesul penal., Editura Junimea, Iaşi, 1979

Doltu I., Draghici V., Negip M., Martorul în procesul penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004

Gheorghiţă M., Tratat de criminalistică, F.E.P. Tipografia Centrală, Chişinău, 2017

Gîrlea A., Justiţia în calitate de obiect al denunţării false şi al declaraţiei mincinoase, în Legea şi Viaţa, octombrie 2012

Miheş C., Criminalistica. Ascultarea martorului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008

Nastas A., Răspunderea pentru declaraţiile cu rea‑voinţă în dreptul penal, Autoreferatul tezei de doctor în drept, Chişinău, 2017

Nastas A., Cuşnir V., Răspunderea pentru declaraţiile cu rea‑voinţă în dreptul penal, Monografie, Chişinău, 2019

Stancu Em., Tratat de criminalistică, Ediţia a IV‑a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

Stancu Em., Manea T., Tactică criminalistică (I). Curs universitar, Editura Universul Juridic. Bucureşti, 2017

Toader T., Drept penal român. Partea specială, Ediţia a 5‑a revizuită şi actualizată până la 10 ianuarie 2011, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011

Бунев А. Ю., Бунеева В. Ю., Особенности уголовной ответственности за прнинуждение к даче показаний, Красноярск, 2001

Драпкин Л. Я., Карагодин В. Н., Криминалистика. Учебник. Издательство ПРОСПЕКТ, Москва, 2007

Криминалистика. Учебник. / Т. В. Аверьянова, Р. С. Белкин, Ю. Г. Корухов, Е. Р. Россинская. Издательство НОРМА, Москва, 2016

Учебник уголовного процесса. Ответственный редактор, профессор А. С. Кобликов. Издательство СПАРК, Москва, 1995