romanian english

Aura Elena AMIRONESEI: Concurența neloială în sfera rețelelor de socializare

Rezumat: În prezent, consumatorii au ajuns să petreacă perioade considerabile de timp pe rețelele de socializare, iar întreprinderile i-au urmat și au început să își consolideze prezența online pentru a fi mai vizibile pentru aceștia. Trecerea dinspre activitățile specifice și cele de marketing din mediul fizic înspre spațiul online a generat o serie de noi moduri de afaceri, strategii de marketing și idei pentru promovare. Astfel, întreprinderile au început să concureze și pe platformele de socializare și, odată cu prezența concurenței online, a apărut și concurența neloială în același mediu. Articolul analizează modul concret în care practicile comerciale neloiale se manifestă pe rețelele de socializare și se axează pe principalele forme de concurență neloială respectiv, practici comerciale agresive și practici comerciale înșelătoare. În plus, acesta tratează și acele practici comerciale neloiale ce au drept scop prejudicierea altor comercianți prezenți în mediul online. Analiza are în vedere în principal caracteristicile și activitățile ce sunt posibile pe platforma de socializare Facebook.

Cuvinte cheie: practici comerciale neloiale; rețele de socializare; publicitate.


Facultatea de Drept
.

B-dul Carol I nr. 11, cod 700506, IAŞI
Secretariat cursuri IF:
+40 232 201058
+40 232 201158
Fax: +40 232 201858
Secretariat cursuri IFR:
+40 232 201272
Fax: +40 232 201872


Copyright Facultatea de Drept, IAŞI , 2024
Server-ul a generat răspunsul în 0.0906 sec.
292087348