Rezumat: Problemele legate de stingerea dreptului de retenție au un rol important în cadrul regimului juridic al acestui drept de garanție câtă vreme cauzele cu efect extinctiv asupra acestuia reflectă în mare parte întinderea prerogativelor retentorului și funcția de garanție a acestui mecanism. Prevederile noului Cod civil nu se referă la toate situațiile avute în vedere în literatura de specialitate iar textul art. 2.499 N.C.Civ. cu denumirea marginală „Stingerea dreptului de retenție” relevă principala modalitate de stingere a retenției doar printr-o interpretare per a contrario, fiind temeiul unui aparent drept de urmărire al retentorului. Cu toate acestea, referitor la stingerea dreptului de retenție, legiuitorul aduce o veritabilă noutate, permițând debitorului să scoată bunul din mâinile retentorului oferindu-i acestuia o garanție convențională suficientă prin raportare la valoarea creanței sale ceva înlocui dreptul de retenție de care creditorul beneficiază în temeiul legii. În afara prevederilor art. 2.499 N.C.Civ., un alt text relevant în ceea ce privește stingerea dreptului de retenție este art. 2.505 N.C.Civ. plasat în titlul ce reglementează prescripția extinctivă. Astfel, prin intermediul acestui text de lege legiuitorul reușește să lămurească într-o manieră interesantă problema incidenței acestui tip de prescripție asupra dreptului de retenție.

Cuvinte-cheie: drept de retenție, deposedare voluntară,dispariția bunului,ofertă de garanție, prescripție extinctivă