Rezumat: Prezentul articol inventariază modul în care doctrina penală română (atât recentă, cât şi mai veche) recepţionează şi reflectă problema filosofico-juridică a justificării (fundamentului) dreptului – şi obligaţiei – statului de a pedepsi, de a folosi pedeapsa ca un mijloc rezonabil şi acceptabil de control social. Autorul încearcă să ducă un pas mai departe (faţă de tratarea tradiţională) analiza acestui subiect fascinant pentru dezbaterea academică, prin faptul că translează o corelaţie între fundamentul lui jus puniendi şi instituţia juridico-penală a nepedepsirii (impunităţii) sau aceea a opţiunii legiuitorului de a atenua (reduce) pedeapsa abstract prevăzută pentru o anumită infracţiune, în anumite circumstanţe date. Interesul autorului a fost acela de a determina care dintre cele mai importante teorii formulate în legătură cu dreptul statului de a pedepsi se prezintă ca un mediu propice pentru dezvoltarea conceptului de impunitate, sau pentru acela de reducere (atenuare) a pedepsei, şi care nu ating acest deziderat. Astfel, s-a ajuns la concluzia că sistemul retributiv (teoriile zise absolute în privinţa lui jus puniendi) nu reprezintă un astfel de mediu, dovadă fiind chiar dictoanele latine prin care acest sistem a devenit cunoscut, s-a impus şi a rămas înregistrat în evoluţia istorică a dreptului (punitur quia peccatum est; poena est mallum passionis quod infligitur propter mallum actionis; poena est noxe vindicta), toate fiind expresii formulate în spiritul motto-ului: Fiat justitia, pereat mundus (fiat justitia, ruat caelum). Sistemul utilitarist (teoriile relative formulate cu privire la jus puniendi) – punitur non quia peccatum est, sed ne peccetur – ar avea, teoretic, o capacitate intrinsecă sporită (faţă de teoriile precedente) de a fi dezvoltate într-o teorie care să justifice şi să susţină raţional conceptele de impunitate şi / sau atenuare (reducere) a pedepsei, având în vedere esenţa specifică a conceptului ce stă la baza lor, anume că pedeapsa nu trebuie să fie percepută neapărat ca o consecinţă indisolubilă a unui comportament indezirabil social (la o suficient de înaltă intensitate încât acesta să fie incriminat), ca un reflex orientat cu orice preţ spre sancţionarea unei fapte din trecut, ci doar ca un instrument la care este necesar a se recurge numai pentru a corija o conduită pentru viitor, astfel încât (în mod ideal) manifestările periculoase pentru comunitate să nu se mai repete (motto-ul lor fiind astfel, inversat faţă de cel precedent: Fiat justitia, ne pereat mundus). Drept urmare, un raţionament logic, plecând de la aceasta premisă, ar putea ajunge la concluzia că impunitatea sau atenuarea abstractă a pedepsei sunt fenomene fireşti, în raport de acele cazuri în care nu poate exista o expectativă generală rezonabilă ca o atare finalitate a actului de pedepsire să fie atinsă. În mod poate (deloc) paradoxal, istoria a demonstrat, însă, că teoriile utilitariste au fost de obicei dezvoltate în practica politică a statelor în aşa-zisa direcţie ex parte principis (în interesul fortificării represiunii, iar nu a slăbirii acesteia), sau, chiar şi atunci când dezvoltarea lor ideologică s-a realizat în direcţia denumită ex parte populi (în interesul celor guvernaţi – a destinatarilor legii – iar nu în acela al unei puteri statale guvernante arbitrare), s-a optat în mod disproporţionat pentru alternativa obţinerii maximului de fericire (protecţie) posibilă pentru majoritatea non-delincventă a populaţiei, în detrimentul alternativei de a încerca să se asigure o cât mai redusă intruziune posibilă în sfera drepturilor fundamentale ale minorităţii delincvente a populaţiei (atitudine ce ar fi fost aptă a limita jus puniendi, inclusiv prin dezvoltarea conceptelor de impunitate şi / sau atenuare a pedepsei).Prin urmare, s-a constatat că teoriile eclectice (sistemul mixt referitor la fundamentul lui jus puniendi) – punitur quia peccatum est et ut ne peccetur – se legitimează drept doctrina cu cel mai înalt potenţial posibil care să permită dezvoltarea conceptelor (instituţiilor) de: cauze legale de impunitate sau de cauze legale de reducere (atenuare) a pedepsei.

Cuvinte cheie: dreptul statului de a pedepsi (fundamentare); impunitate (nepedepsire); cauze de reducere (atenuare) a pedepsei; teorii referitoare la pedeapsă; retribuţionism; utilitarism; eclectism.