Rezumat: Acest articol abordează problema caracteristicilor speciale care apar în procesul de sancţionare a unui infractor minor care a comis un concurs de infracţiuni, fiind avută în vedere reglementarea Codului penal român de la 1968. Conform legii penale române încă în vigoare, minorul responsabil penal care a comis o infracţiune se sancţionează fie prin aplicarea unor măsuri educative (categorie specială de sancţiuni de drept penal, instituită exclusiv pentru categoria infractorilor minori), sau prin impunerea unei pedepse (adaptată la situaţia specifică a infractorilor minori, prin reducerea limitelor de pedeapsă, în principiu, la jumătate - fără a se permite minimului special, în cazul în care pedeapsa este închisoarea, să depăşească cinci ani - şi fără posibilitatea aplicării detenţiunii pe viaţă, urmând a se aplica - în locul acesteia - doar o pedeapsă cu închisoarea, între 5 şi 20 de ani). În alegerea sancţiunii corespunzătoare, instanţa de judecată este obligată să ia în considerare, în primul rând, posibilitatea (oportunitatea şi utilitatea) aplicării unei măsuri educative, utilizarea pedepsei în cazul infractorilor minori reprezentând (în opinia actuală a legiuitorul penal român) o ultimă soluţie la care se poate recurge în cadrul represiunii penale îndreptată împotriva acestora. Aceste reguli trebuie să fie respectate - mutatis mutandis - inclusiv în cazul în care infractorul minor a fost subiect activ al mai multor infracţiuni, comise înainte de rămânerea definitivă a vreunei hotărâri de condamnare (concurs de infracţiuni). Articolul prezent analizează mai multe situaţii posibile care pot apărea plecând de la această premisă, prezentând soluţiile teoretice şi practice evidenţiate în doctrină şi formulând pe marginea lor unele evaluări critice şi propuneri personale.

Cuvinte cheie: infractor minor, concurs de infracţiuni; pedepse; măsuri educative; contopirea sancţiunilor; sancţiuni incompatibile.