Rezumat: În legislația UE există două teorii care tind a determina lex societatis. În conformitate cu prima - teoria încorporării - o societate este înființată și funcționează în baza legii municipal a statului în care a fost declarat sediul social, indiferent de locul activității sale corporative reale sau de locul unde sunt situate organele sale de decizie. Această teorie este urmată în țări precum Marea Britanie, Olanda sau Irlanda. A doua teorie - teoria sediului real sau teoria sediul central  este dezvoltată în forma sa pură în Germania și susține că legea aplicată unei societăți comerciale este legea statului în care se află sediul central de administrare. Prin urmare, un stat care aplică teoria sediului real va recunoaște o societate comercială ca intrând în domeniul de aplicare al propriului său sistem juridic în cazul în care societatea menționată are sediul de administrare efectivă pe teritoriul său, indiferent de împrejurarea că sediul social a fost declarat a fi pe teritoriul unui alt stat. Teoria sediului real constituie o limitare extremă a libertății de aşezare pentru societățile comerciale în cadrul pieței comune. Patru cauze tranşate de Curtea Europeană de Justiție (Centros, Daily Mail, Überseering și  Inspired Ar) sunt relevante pentru a ilustra evoluția jurisprudenței europene privind libertatea de aşezare în cadrul pieței comune europene. În lipsa unei armonizări legislative între statele membre ale UE, fiecare stat urmărește să asigure prin mai multe mijloace legale protecția propriului sistem juridic împotriva presupuselor încălcări din partea societăților comerciale create în conformitate cu legislația străină, care vizează obligația indirectă a societăților comerciale înregistrate într-un alt UE stat membru de a îndeplini și cerințele de constituire ale sistemului său juridic, în pofida faptului că în conformitate cu Tratatul CE aceste companii se pot baza pe protecția generală acordată persoanelor juridice.

 Cuvinte cheie: societati comerciale, scaun corporative, lex societatis, teoria încorporare, teoria sediului real, Curtea Europeană de Justiție